_ _ _ _ _ _   _
_
ylabs
_
 
_   _
_ banner banner _   _
_ _
acasa >> produse >> VPN server
_
_ _

O reţea virtuală privată (VPN), este o reţea, dar nu una privată cum s-ar inţelege din definiţie, ci o reţea la fel de sigură ca una privată. Dacă o companie are mai multe sedii în mai multe zone geografice, soluţia tradiţională de conectare a acestor sedii ar fii o legatură directă, fizică, privată a companiei, între acestea. Acest model este foarte scump şi în multe cazuri imposibil de realizat din diferite motive. În ajutorul companiilor care au nevoie de aceste reţele vine în sprijin tehnologia VPN care criptează toate datele ce pleacă şi decriptează toate datele ce vin printr-o legătură. Astfel, se poate folosi o reţea publică, ca internetul, ca mediu de transport pentru traficul intern al companiei respective.

Soluţia oferită de noi este o soluţie completă, accesarea datelor făcându-se sub cel mai strict control, iar securizarea acestora fiind cea mai bună la momentul actual. Soluţia VPN implementată de noi este una scalară, modulară şi fiabilă astfel încât creşterea acestei reţele să fie foarte simplă şi fără alte mari eforturi financiare. Securizarea datelor se face integral, fiind compatibilă cu orice tip de aplicaţie modernă şi orice tip de protocol IP. Principalul obiectiv al soluţiei noastre de VPN este de a se asigura că datele private rămân private, intacte şi ajung exact la persoana care trebuie.

Pentru persoane mobile există şi o soluţie specială numită „VPN Mobil”, care asigură un mod sigur, uşor şi elegant de a accesa reţeua internă a firmei de oriunde din lume, pe baza unei conexiuni la internet (dintr-un hotel, de la un wireless hot-spot, de acasă, de la un alt ISP din lume, etc..).

_   _
_
_
© 2001 - 2004 S.C. yLabs S.R.L. Toate drepturile rezervate.